Marea Britanie va organiza alegeri europarlamentare pe 23 mai

Marea Britanie va organiza alegeri europarlamentare pe 23 mai
Publicat: 07/05/2019, 17:58

„Alegerile Parlamentului European se vor desfășura în Marea Britanie pe 23 mai, în contextul în care Guvernul a stabilit că nu există suficient timp pentru finalizarea procedurii de ratificare a Acordului Brexit până la acea dată”, a declarat David Lidington, șeful Cancelariei premierului Theresa May, citat de agențiile Press Association și Reuters, precum și de cotidianul The Guardian.

David Lidington a precizat că Guvernul Theresa May a fixat obiectivul de a obține aprobarea Acordului Brexit de către Camera Comunelor până pe 2 iulie.

Premierul Marii Britanii, Theresa May, a purtat discuții secrete privind posibilitatea organizării unui nou referendum pe tema apartenenței țării la Uniunea Europeană, în contextul impasului privind aprobarea Acordului Brexit, au afirmat luni surse politice de la Londra citate de cotidianul The Telegraph. Theresa May, liderul Partidului Conservator (centru-dreapta), pregătește „scenariile” pentru situația în care Guvernul nu va putea evita convocarea de către Parlament a unui nou referendum. John McDonnell, un lider al Partidului Laburist (centru-stânga, opoziție), a argumentat că este „foarte posibil” ca aprobarea Acordului Brexit în Camera Comunelor să fie condiționată de organizarea unui nou plebiscit pe tema acestuia. „Conservatorii ar trebui să admită că, dacă va fi aprobat un acord, probabil un număr mare de parlamentari vor cere un nou vot public”, a subliniat McDonnell. Theresa May negociază cu opoziția laburistă pentru a obține susținerea necesară aprobării Acordului Brexit în Camera Comunelor.

Consiliul European a decis amânarea ieșirii Marii Britanii din UE până pe 31 octombrie 2019. În cazul în care Marea Britanie nu decide ieșirea din UE până la alegerile europarlamentare programate în mai, va trebui să participe la scrutin. Liderii Uniunii Europene au semnalat că Marea Britanie va fi exclusă pe 1 iunie în cazul în care Camera Comunelor nu aprobă Acordul Brexit și refuză participarea la scrutinul europarlamentar.

Camera Comunelor a respins de trei ori Acordul negociat de Guvernul Theresa May cu Uniunea Europeană. În cazul în care Acordul ar fi aprobat, ieșirea Marii Britanii din Uniunea Europeană ar urma să se producă imediat.

Marea Britanie urma să se retragă din UE pe 29 martie, dar Camera Comunelor a aprobat un plan al Guvernului Theresa May de a solicita amânarea Brexit. Acordul Brexit elaborat de Guvernul Theresa May și Bruxelles prevede reciprocitate în privința libertății de circulație, o perioadă de tranziție post-Brexit, menținerea Marii Britanii în uniunea vamală, un statut special al provinciei britanice Irlanda de Nord și păstrarea aranjamentelor comerciale. Proiectul de acord este contestat de numeroși politicieni britanici. Mai mulți membri ai Guvernului de la Londra au demisionat ca protest față de acordul pe tema Brexit negociat cu Uniunea Europeană.

Foto: Hepta

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Ce sancțiune a primit un şofer din Vâlcea după ce şi-a împodobit BMW-ul cu luminițe
Gabriel Cotabiță a murit cu o mare durere în suflet! Se plângea soției sale că...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Cum ar vota românii cu pregătire superioară la alegerile prezidențiale. Diaspora, marea necunoscutǎ. Surprizele studiului...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
O tânără care a făcut un test ADN ca să afle care este istoria familiei...
Cauza morții lui Gabriel Cotabiță. Ce s-a întâmplat cu artistul de 69 de ani
Cauza MORȚII lui Gabriel Cotabiță! Solistul s-a chinuit ENORM în ultimele clipe de viață
Haos pe șosele, trafic paralizat și viscol în jumătate de ţară. Zona în care zăpada...
De ce a murit, de fapt, Gabriel Cotabiță. România, în stare de ȘOC! titlu personalizat
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul...
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Spania a amendat mai multe companii aeriene low-cost pentru practici abuzive. Ryanair a primit cea...
Întrebare de ȘCOALĂ: Câte LATURI are Marea Piramidă din Giza?
Viața la bloc 2024. Este obligatoriu pentru asociația de proprietari! Trebuie să respecte legea
Semnalul din trafic la care tresare orice șofer. Când vin sancțiunile
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
De ce a murit, de fapt, Gabriel Cotabiță. România, în stare de ȘOC! titlu personalizat
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Orgoliul și mândria l-au ţinut pe Mihai Bendeac departe de Gabriel Cotabiţă: "Iartă-mă. Deși e...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Cât a plătit un miliardar pentru banana lipită cu bandă adezivă de perete?